Esti un parinte permisiv ?

Cand iti vezi pentru prima oara copilul, care pentru tine a fost un mister timp de 9 luni, tot ce-ti doresti este sa-l protejezi de orice ar putea sa-l raneasca, sa-i produca durere, suferinta. Vrei ca nimic rau sa nu-l atinga si cand ii vezi lacrimile curgandu-i pe obraji, nu stii ce sa mai faci ca sa le opresti. Ii promiti ca-ntotdeauna il vei pastra in suflet, il vei proteja, il vei rasfata si-i vei da tot ce e mai bun in viata, asa cum poate tu nu ai primit.

Dar daca dupa ce realizezi ca odrasla ta creste, incepi sa aplici un set de reguli de buna purtare si incetul cu incetul, ajungi sa-l sufoci? Tu, cel care te simteai prietenul lui, te transformi intr-un "Facator de Reguli", mai ales cand vezi ca este influentat de lumea inconjuratoare. Nu poti accepta in ruptul capului ca, cu toate regulamentele tale disciplinare, vezi stand in fata ta un adolescent rebel, dependent de droguri si alcool si care n-are niciun respect pentru educatia pe care i-ai dat-o. Sumbru scenariu de viitor, nu-i asa?

Sa esuezi ca parinte, este o realitate crunta, cu care se confrunta milioane de oameni. Se spune ca sunt patru stiluri principale de crestere a copilului: Autoritarul, Autoritarul Echilibrat, Neiertatorul si Parintele Permisiv. Primul si cel de-al treilea stil sunt considerate ca fiind total nesanatoase.
Cazul mentionat la inceput este adesea cazul Autoritarului, care foloseste o abordare total gresita in cresterea unui copil.
Sa vorbim putin despre parintele permisiv, care reprezinta o alta extrema. Se defineste in mare ca fiind parintele care permite copiilor lui sa faca orice-si doresc. Acest fel de a creste copiii este adesea cauzat de frica de a nu ti-i indeparta. Cand insusi parintii au avut parte de o educatie stricta, cu un parinte autoritar, ei vor, din contra, sa le lase libertate copiilor lor. Aceasta atitudine, in multe cazuri, sfarseste prin a acorda putin prea multa libertate, iar copiii devin incapatanati, nepoliticosi si impertinenti. Desi in unele cazuri oamenii cred ca stilul de parinte permisiv este unul bun de urmat, ei uita ca cei mici trebuie invatati diferenta dintre bine si rau.
Mai jos sunt cateva exemple de parinti permisivi. Cu ajutorul lor, ne putem recunoaste sau nu:
- cand copilul tau se poarta intr-o maniera inacceptabila, ca jignirea altcuiva sau lovirea unui copil, iar tu ii ignori comportamentul
- cand ii oferi orice lucru pentru care se agita si devine chiar isteric; de obicei se intampla asta din frica de a nu-ti crea o imagine proasta in mintea celui mic
- cand il convingi sa faca ceva, mituind-ul; ii promiti ca-i cumperi ce-si doreste, in schimbul terminarii temei
- pentru un parinte este foarte dificil sa spuna "nu", daca este vorba despre un copil adoptat care stie acest lucru; este foarte greu sa fii parintele unui astfel de adolescent
- parintii bogati, care nu au timp sa-si creasca copiii, din nenumarate motive, de asemenea sfarsesc prin a urma drumul de parinte permisiv, din dorinta de a-si face "datoria de parinte"
- parintii singuri sau divortati aproba si ei toate cererile copiilor lor in incercarea de a compensa o anumita vina interioara; in cazul parintelui singur, adesea acesta isi doreste cu disperare sa nu priveze copilul de nimic si in cele din urma cedeaza
- cand copilul este unic la parinti, l-au adus pe lume cu greu sau, din diferite motive, nu-si mai doresc sau nu mai pot face un altul; in aceste cazuri, comoara nepretuita poate face din parinti "sclavii" dorintelor lui
- cand copilul este mai sensibil sau mai bolnavicios, incerci sa nu-i creezi vreo neplacere, sa-l lasi sa se bucure de orice-i trece prin cap: ore in sir la televizor, distrusul jucariilor, etc, etc
Acesti copii sfarsesc prin a fi alintati, incapatanati, le place sa-i umileasca pe ceilalti si sunt lipsiti de respect. Nu pot lua decizii si sunt labili emotional.

Sa ne straduim asadar sa gasim o cale de mijloc intre cele doua extreme: stilul autoritar si cel permisiv. Nu e usor, de exemplu cand cei mici te-ntreaba de zeci de ori daca au voie sa faca ceva, si "de ce nu" si "te rog" si "doar de data asta".
Dar cine suntem noi sa nu-ncercam sa oferim o educatie potrivita unui suflet care, in alte conditii, s-ar fi descurcat onorabil in viata? Raspunsul: "parintele lui", nu este nici pe departe suficient. El are un destin independent de al tau, tu ai doar rolul de a-l invata sa zboare.

Inspirat de: Aparna Jadhav