cartea de ganduri a unei mame casnice

Nu desconsidera o mama sau, mai rar, un tata care sta acasa pentru a-si creste copilul. Nu se stie niciodata cand ii vei lua locul si vei intelege ce presupune acest statut. Seara, poate e mai obosit decat tine cand stai peste program, poate are "deadline-uri" si "proiecte" la fel de importante ca ale tale. Este responsabil pentru prezentul si viitorul unui pui de om, are de format o viata, de construit o sanatate si o educatie, cum se pricepe mai bine.

Despre noi

Ma-ntrebi cum se mai simte.
Iti spun ca m-a uimit. Imi da o lectie pe care sa n-o uit, mai ales atunci cand voi avea nevoie de ea.
N-am mai vazut pe cineva intr-o situatie de viata si de moarte, cu sufletul atat de senin si linistit.
Chiar daca va fi operata, chiar daca nu, chiar daca traieste, chiar daca moare, pe ea n-o framanta nicio frica. Zice ca le-a lasat in grija altcuiva. Ii spune Dumnezeu.
Cand i-am povestit cuiva ce mi-a spus ea ca simte, mi-a replicat rapid, inainte sa ma explic: “Fericiti cei saraci cu duhul”. Am avut sentimentul neplacut ca, in schema gandirii lui, aceasta expresie este sinonimul unuia mai nescolit, mai neplimbat, cu mintea mai goala, de la care te-astepti sa creada in grozavii precum forte straine veghindu-ne din nori...Eu prefer sa cred ca acesti "saraci cu duhul", au loc mai mult in sufletul lor pentru sentimente primare cum ar fi increderea, mila, emotia,curajul. Camarutele mintii si spiritului lor nu sunt intesate cu toate cunostintele, nu sunt imbuibate cu toate trairile exceptionale (cu sensul de neobisnuite), nu sunt "uzate" de experimentari poate esuate.

Pe cea de care-ti spun, eu, tu, n-o putem intelege, pentru ca noi nu credem cu adevarat in nimeni si nimic pe lumea asta. Nici macar in noi. Nici macar in copiii nostri, fiinte sfinte de-aici din inima. Sunt si ei oameni si desi-i educi intr-un fel si crezi c-ar trebui sa stii la ce sa te astepti din partea lor, vine un moment cand poate-ar trebui sa fie langa tine, dar locul lor e gol.

Am impresia, sau cel putin asa simt eu, ca suntem toti ca niste animale speriate intr-o padure dusmanoasa, cu urechile ciulite, cu inima bubuind in piept si tresarind de groaza la fiecare fosnet de frunze. Dac-am mai avea si-un pui dupa noi, teama ar fi si mai mare: fara noi, ce-ar face el singur, intr-o lume plina de primejdii? Sa i se-ntample ceva, nimic pe lume nu ne-ar putea alina...

Ne e frica de boli: cancere de toate felurile, localizate chiar si-n ultimul fir de par, gripe porcine, erori medicale; am auzit ca pana si-un stranut oprit din avant, ar putea crea o presiune atat de mare in corp, incat sa disloce o vertebra si sa ne lase paralizati pe viata. Ne e frica de oamenii de langa noi: psihopati,nebuni de toate felurile, perversi, mincinosi, rai. De la un timp incoace, ne mai e frica si de locul in care traim, de pamantul pe care stam, de soare, de cer, despre care la scoala invatasem ca ne sunt prietene. Programele de stiri transmit live cutremure, tornade, incendii... Nutritionistii ne sfatuiesc sa mancam cat mai natural. Noi nu gasim ”natural” pe rafturile hipermarketurilor. Si-aici nu vorbesc despre inscriptiile de pe ambalaje.

Cat de usor ar fi sa scapi de grijile pentru tine si-ai tai,care-ti bat darabana-n subconstient ca intr-o zi se va apropia si de voi vreo nenorocire! .. Ce simplu-ar fi sa le pui pe umerii altcuiva si sa fii sigur ca acel cineva le va rezolva cum va putea mai bine... !

Ma gandesc ca increderea deplina a omului de care-ti vorbesc, in acest Cineva, nu vine-asa,... peste noapte. Nu. E o relatie cladita in ani, ani de incercari, indoieli, testari reciproce, certuri, despartiri, dispute, intre ei doi. Se pare totusi ca impreuna au trecut testul timpului...

Ma mai gandesc ca vom cauta din ce in ce mai mult adapost si incredere in ceva sau cineva. Vremurile nu se prezinta ciclamen.

Martisor

.

O zi inceputa cetos, prin piata, dupa albitura si oua de prepelita, continuata cu un soare timid, un Matteo care plange dupa 20 de minute de somn, si ajunsa la un pranz innorat cu acelasi Matteo care scoate triumfator cele 2 oua fierte indesate-n gura (prepelitele fac oua mici) si le lipeste, prin forta gravitatiei, de gresie. Instantaneu, ochii lui curiosi, superiori si amuzati, ii cauta pe ai mei.

Eu ma uit in Manualul Dr-ului Spock pentru Ingrijirea Sugarului si Copilului, reactualizat pentru anii '90, incercand sa aflu motivul mofturilor tale culinare. L-am imprumutat de la o vecina, dar nu l-am citit cand eram gravida si "imobilizata" la pat, deci cu timp berechet. M-a apucat tocmai acum si aflu ca-n astfel de momente, ca parinte, te simti rusinat, umilit si frustrat, din cauza ca minunea cu babetica pare ca-si rade de tine. Da! Da! Da! Asa ma simt! Cum ai ghicit Doctore Spock? ... De fapt, nici nu mai conteaza! Zi-mi, salveaza-ma, tu esti raspunsul dilemelor mele! Care-i rezolvarea ingenioasa a problemei, solutia care pe mine nu m-a fulgerat pana acum?

Si raspunsul zice-asa, negru pe alb, cum ma vezi si cum te vad (de fapt, cum iti scriu si cum citesti): inarmati-va cu rabdare, pentru ca aceasta situatie, in care copilul refuza mancarea, poate dura saptamani sau chiar luni! Sau, mai exista situatii in care copilul e facut de la natura sa fie mai slabut si atunci, orice ati face, nu puteti si nici nu trebuie sa-i schimbati metabolismul!

Pai nu puteai sa zici asa de la-nceput? Macar dormeam si eu linistita azi-noapte, cand, lasand capitolul la jumatate, m-am rasucit tot somnul de pe-o parte pe Mario, ghicind in vis raspunsurile posibile la intrebarile mele. Desi azi m-ai dezamagit, dr. spock, eu te citesc in continuare, pentru ca alta posibila lectura-n casa n-as avea, decat, eventual, "Capra cu trei iezi".

Printre chestiunile mele domestice, seara a aparut innegurata si vantoasa, iar eu mi-am facut bilantul martisoarelor: o zambila, o gargarita, o bucatica de sticla mov. De pus in piept. Asa cum este si cadoul meu pentru oricine. De pus la inima.

Recunosc ca nu este original, l-am preluat acum de la cineva care-mi place oarecum.

Un domn are un accident si necesita spitalizare. Cand se-apropie seara, - vedeti, tot la seara ajungem-, il roaga pe medicul in grija caruia se afla, sa-i dea voie sa plece.
-De ce domnule, ce s-a-ntamplat?
-Maine dimineata am o intalnire foarte importanta!
-Esti intr-o situatie exceptionala, nu te simti chiar bine, nu poti pleca asa!
-Nu conteaza. Eu maine dimineata trebuie sa fiu la intalnire!
-Nu cred ca e vorba despre cineva care nu suporta amanare... Poti sa-mi spui cine e?
-Sotia mea. De 7 ani, dupa cum i-am promis, noi doi ne bem cafeaua impreuna in fiecare dimineata
-Si de ce era nevoie sa-i faci o astfel de promisiune?
-Pai de 7 ani ea a plecat intr-un loc si de 5 nu ma mai recunoaste
-Cu atat mai mult cu cat nu te mai recunoaste, nici nu mai stie cine esti, nu mai conteaza daca maine te duci sau nu acolo !
-Da, dar eu stiu cine este ea....

Loisir-ul mamei casnice

Cele care stiu, sa se regaseasca, iar cele care nu, sa se uimeasca.

Cum se "recreeaza" la creieri o mama casnica, cu ce variaza orele petrecute cu schimbatul, hranitul, culcatul, trezitul, distratul, spalatul copilului. Ce refugii isi gaseste ca sa-si diverisifice existenta , ca sa nu lesine de monotonie.

Hmm... Pai, pentru ca de obicei activitatile enumerate mai sus ii ocupa trei sferturi dintr-o minunata zi, casnicei nu-i ramane decat sa faca supa, sa puna haine la spalat si-n acelasi timp, labirintul din creier sa-i zburde pe campii. De exemplu, dimineata, cand pune laptele-n biberon si-si arunca un ochi inchis pe fereastra din bucatarie, se-ntreaba oare ce face azi la serviciu vecina care tocmai isi scoate masina; sau de ce menajera celorlalti, care se-apleaca sa mature antena digi, are parul atat de lung? ; oare n-o sa cada-ntr-o zi, daca tot insista sa se vada scrisul?

Alteori, de cele mai multe ori, ca o batranica-n baston, rememoreaza amintiri din copilarie si mai ales din trecutul apropiat: "Nu-mi vine sa cred ce faceam acum un an. Lucram toata ziua, mancam ce-apucam, fumam mult, dormeam putin si eram numai pe drumuri. Acum lucrez toata ziua, mananc din ora-n ora, nu mai fumez, ma preocupa perdelele din bucatarie si ies din casa doar la cumparaturi."...

Suuuuuuuuupeeer!

Si cand, printr-o minune, cel mic e obosit si doarme mult, si, printr-un miracol, n-are altceva de facut, mama casnica nu stie ce s-aleaga mai intai din activitatile de petrecere a timpului liber: sa se uite la emisiuni de care i-e rusine sa recunoasca in fata cuiva ca le stie si croll-ul, sa cauta retete pe internet, pentru ca mama nu mai e sa-i gateasca ci, culmea, altcineva i-a luat locul si ea ea a devenit mama..., aaa..., daca are curte, sa-si puna cateva randuri de verdeata, ca sa aiba proaspata, sau, pur si simplu, sa se uite fix in mobila, la poza cu ea si barbatul ei, retusati si bronzati intr-o vacanta exotica.

Asa ca, dragele mele prezente foste viitoare prietene, cele care ma invidiati pentru ca la to do list, am bifat punctul "facut copil", cititi si bucurati-va ! De la mine pentru voi, fara numar, fara numar, fara numaaaar!

Oricum, v-astept in tabara mea si oricum, am cel mai frumos si mai destept copil

Semnat: Cioara care-si lauda puiul

Aa! Am uitat! Si stiti ce mai face o mama casnica? Isi face blog! hihi