Carolina

Era a treia oara cand ma duceam s-o caut pe Carolina, asistenta la sectia de hematologie a unui spital din Bucuresti. Prin storurile trase ale cabinetului, o vad cum da ochii peste cap cand o colega o anunta ca "fiica sau nepoata lu' doamna aia" a venit iar. Dupa ce a inteles ca de aceasta data scopul vizitei era acela de a-i introduce 100 de lei intr-unul din buzunarele cu care este prevazut orice halat medical, drept prosternare pentru ca ne gasise un pat, vocea Carolinei suna mieroasa. E uimitor cum aceeasi ochi care se-nvarteau iritati cu cateva secunde mai inainte, au devenit acum blanzi si intelegatori. Aceeasi doi ochi, insotiti de un breton in forma de sarma si o pereche de buze incercuite cu creion.
Pot sa pricep si accept spaga pentru cadrele medicale, tinand cont de raportul dintre studiile, munca si sacrificiile lor pe de o parte si remuneratia statului, pe de alta parte. Dar de ce totusi atata scarba?
Incercand sa-mi gaseasca o explicatie, un nepot rezident imi detaliaza cu asa de mult elan cat de ignoranti sunt pacientii, cat de neascultatori, cat de atoatestiutori si de bagaciosi, probabil asa cum a auzit el pe la maestrii profesori dupa care umbla la vizite, incat mai ca-mi vine sa-l cred.
Nu pot sa-ti intorc reversul medaliei si sa te-ntreb pe tine, tinere doctor, ce fata faci cand ai nevoie de consultanta unui economist, sa zicem, iar el iti plimba dinaintea ochilor pagini de cifre si planuri financiare.Nu esti la fel de necunoscator? Sau cand arhitectul viitoarei tale case iti prezinta proiectul pe care l-a imaginat. Nu ai nevoie de lamuriri, explicatii, asigurari? Te-as intreba, dar nu o fac, pentru ca situatiile nu se pot compara. Pentru ca nimic nu se compara cu viata. Cu frica de a nu o pierde.

Poate Carolina este totusi omul potrivit la locul potrivit. Altcineva, o fire mai sensibila, care sa rezoneze cu durerea fiecarui bolnav de cancer, probabil ca n-ar fi rezistat acolo. S-ar fi consumat pe sine, in mijlocul atator drame.


In salonul alaturat, o adolescenta de vreo 18 ani, cu parul lung, negru, rumena in obraji, isi schimba singura perfuzia, inconjurata de doamne bolnave de leucemie.

Eu si timpul

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc ca implinesc 29 de ani, am o vaga banuiala ca urmeaza 30.
Nu vreau s-aud nici neobositele clisee ale celor de 20 de ani, care cred ca tineretea e vesnica, nici pe-ale celor de 40, care-mi spun cu invidie ca inca sunt atat de tanara.
Ma simt exact de varsta pe care o am. Nu sunt nici Mihaela Radulescu, care afirma ca varsta ei reala este de 25, deci mai tanara pana si decat Dani, nici cineva care-mi marturisea, atat de tanar, ca se simte de 80.
Nu exista un manual despre cum trebuie sa arati, sa te simti si sa te porti la 29 de ani, dar, daca n-as sti ziua nasterii mele, parca tot cifrele astea doua le-as alege sa ma reprezinte acum.
Nu-mi fac bilantul "activitatii" :). E mai putin important sa bifezi ce trebuie facut, conteaza ce strangi in creier si in suflet. Dac-am fost harnica precum o furnicuta in aceasta privinta, "nu spui". E-o chestiune mult prea importanta :).
Ciudat este totusi ca nu mai aud, de la un timp, un alt cliseu. Vezi, le simti lipsa cand nu le mai ai ...:). Este acel "Vai, esti atat de tanara, ai timp sa...." si inlocuiti cu orice vreti pe linia punctata - inveti, iubesti, intalnesti.
In schimb, aud mai des, si, culmea, imi este adresat chiar mie, cuvantul "doamna". O fi de la Matteo, care necheaza mereu in jurul meu?
Ideea e ca de pe la 23 de ani, mi-am dorit sa ne oprim putin, eu si timpul, sa ne mai tragem sufletul. Nu de alta, dar de pe la 10 l-am tot alergat ca sa-l conving sa ma faca mare. Logic ca nu l-am pacalit. Doar nu era sa fiu eu unicul specimen caruia sa-i iasa smecheria?
Pentru ziua mea, n-o sa-mi doresc pace in lume, pentru ca e imposibil si nici nu candidez la Miss, nu-mi doresc viata plina numai cu bucurii pentru cei dragi ai mei, pentru ca stiu ca e ireal, nici sa devin o fire puternica si pragmatica, pentru ca e prea tarziu pentru schimbari radicale. Imi doresc doar sa stau cat mai mult langa Matteo. In ideea ca pot ajuta la fericirea lui.
Regrete? Poate doar unul. Parca nu traiesc pe cat ar trebui.

Esti un parinte permisiv ?

Cand iti vezi pentru prima oara copilul, care pentru tine a fost un mister timp de 9 luni, tot ce-ti doresti este sa-l protejezi de orice ar putea sa-l raneasca, sa-i produca durere, suferinta. Vrei ca nimic rau sa nu-l atinga si cand ii vezi lacrimile curgandu-i pe obraji, nu stii ce sa mai faci ca sa le opresti. Ii promiti ca-ntotdeauna il vei pastra in suflet, il vei proteja, il vei rasfata si-i vei da tot ce e mai bun in viata, asa cum poate tu nu ai primit.

Dar daca dupa ce realizezi ca odrasla ta creste, incepi sa aplici un set de reguli de buna purtare si incetul cu incetul, ajungi sa-l sufoci? Tu, cel care te simteai prietenul lui, te transformi intr-un "Facator de Reguli", mai ales cand vezi ca este influentat de lumea inconjuratoare. Nu poti accepta in ruptul capului ca, cu toate regulamentele tale disciplinare, vezi stand in fata ta un adolescent rebel, dependent de droguri si alcool si care n-are niciun respect pentru educatia pe care i-ai dat-o. Sumbru scenariu de viitor, nu-i asa?

Sa esuezi ca parinte, este o realitate crunta, cu care se confrunta milioane de oameni. Se spune ca sunt patru stiluri principale de crestere a copilului: Autoritarul, Autoritarul Echilibrat, Neiertatorul si Parintele Permisiv. Primul si cel de-al treilea stil sunt considerate ca fiind total nesanatoase.
Cazul mentionat la inceput este adesea cazul Autoritarului, care foloseste o abordare total gresita in cresterea unui copil.
Sa vorbim putin despre parintele permisiv, care reprezinta o alta extrema. Se defineste in mare ca fiind parintele care permite copiilor lui sa faca orice-si doresc. Acest fel de a creste copiii este adesea cauzat de frica de a nu ti-i indeparta. Cand insusi parintii au avut parte de o educatie stricta, cu un parinte autoritar, ei vor, din contra, sa le lase libertate copiilor lor. Aceasta atitudine, in multe cazuri, sfarseste prin a acorda putin prea multa libertate, iar copiii devin incapatanati, nepoliticosi si impertinenti. Desi in unele cazuri oamenii cred ca stilul de parinte permisiv este unul bun de urmat, ei uita ca cei mici trebuie invatati diferenta dintre bine si rau.
Mai jos sunt cateva exemple de parinti permisivi. Cu ajutorul lor, ne putem recunoaste sau nu:
- cand copilul tau se poarta intr-o maniera inacceptabila, ca jignirea altcuiva sau lovirea unui copil, iar tu ii ignori comportamentul
- cand ii oferi orice lucru pentru care se agita si devine chiar isteric; de obicei se intampla asta din frica de a nu-ti crea o imagine proasta in mintea celui mic
- cand il convingi sa faca ceva, mituind-ul; ii promiti ca-i cumperi ce-si doreste, in schimbul terminarii temei
- pentru un parinte este foarte dificil sa spuna "nu", daca este vorba despre un copil adoptat care stie acest lucru; este foarte greu sa fii parintele unui astfel de adolescent
- parintii bogati, care nu au timp sa-si creasca copiii, din nenumarate motive, de asemenea sfarsesc prin a urma drumul de parinte permisiv, din dorinta de a-si face "datoria de parinte"
- parintii singuri sau divortati aproba si ei toate cererile copiilor lor in incercarea de a compensa o anumita vina interioara; in cazul parintelui singur, adesea acesta isi doreste cu disperare sa nu priveze copilul de nimic si in cele din urma cedeaza
- cand copilul este unic la parinti, l-au adus pe lume cu greu sau, din diferite motive, nu-si mai doresc sau nu mai pot face un altul; in aceste cazuri, comoara nepretuita poate face din parinti "sclavii" dorintelor lui
- cand copilul este mai sensibil sau mai bolnavicios, incerci sa nu-i creezi vreo neplacere, sa-l lasi sa se bucure de orice-i trece prin cap: ore in sir la televizor, distrusul jucariilor, etc, etc
Acesti copii sfarsesc prin a fi alintati, incapatanati, le place sa-i umileasca pe ceilalti si sunt lipsiti de respect. Nu pot lua decizii si sunt labili emotional.

Sa ne straduim asadar sa gasim o cale de mijloc intre cele doua extreme: stilul autoritar si cel permisiv. Nu e usor, de exemplu cand cei mici te-ntreaba de zeci de ori daca au voie sa faca ceva, si "de ce nu" si "te rog" si "doar de data asta".
Dar cine suntem noi sa nu-ncercam sa oferim o educatie potrivita unui suflet care, in alte conditii, s-ar fi descurcat onorabil in viata? Raspunsul: "parintele lui", nu este nici pe departe suficient. El are un destin independent de al tau, tu ai doar rolul de a-l invata sa zboare.

Inspirat de: Aparna Jadhav

Pentru tatici: Cum sa-ti faci timp pentru copilul tau. Sapte tips-uri de bun simt.

Generatiile anterioare de tatici munceau din greu ca sa-si intretina familiile,dar jucau un rol mai putin important cand venea vorba de a avea grija de copil.
Am o veste! In ziua de astazi, trebuie sa incercati sa le faceti pe amandoua. Sa munciti la fel de mult ca predecesorii vostri, dar in acelasi timp sa si ajutati la ingrijirea adorabilei creaturi care a venit pe lume. Puteti atinge acest tel cu putina planificare si mult efort.
Iata aici 7 ponturi care poate va vor ajuta sa va faceti timp pentru copil, fara a neglija alte domenii:

1. CALITATEA INTRECE CANTITATEA

Multi tati cred in mod gresit ca trebuie sa petreaca mult timp cu odrasla lor pentru a crea o legatura. Chiar si interactiunile scurte servesc la construirea relatiei voastre. 5 minute de fredonat cantecele, 3 minute de strambaturi caraghioase si chiar 30 de secunde de privit in ochii copilului, pot face diferenta. Si chiar nu exista niciun motiv sa nu-ti poti integra bebele in rutina ta zilnica. Daca nu vrei sa renunti la a afla cursul euro din ziarul de dimineata, fa asta citindu-il copilului tau.
"Bebelusilor nu le pasa daca le citesti o poveste interesanta sau Pagini Aurii", spune Armin Brott, autoarea cartii "The New Father: A Dad's Guide to the First Year". "Le place doar sa-ti auda vocea".

2. FA-TI REZERVARE: DADDY TIME !!!

A-ti face timp pentru copil poate deveni o indeletnicire complicata atunci cand vrei sa intervii peste rutina planificata cu grija de catre mama. De aceea este important sa stabilesti momente cand tu sa-l iei pe cel mic si sa va plimbati impreuna prin imprejurimi, sa dati o tura cu masina, sa o duceti la spalatorie sau chiar sa luati cate ceva din piata. Nu conteaza ca nu faceti conversatie. Timpul asta doar al vostru va face bine relatiei de mai tarziu.

3. TINE-TE DE EL

Cand ti-ai facut un program de petrecere a timpului cu copilul, considera acele momente ca fiind sacre. Daca este randul tau sa-i dai sa manance, nu-ncerca sa scapi, pentru ca esti obosit. Poate si partenera ta este la fel. Daca spui ca-i faci baie copilului cand vii de la munca, nu te baga cu nasu-n calculator lucrand in continuare la proiectele tale.
Fa ca momentele voastre sa fie speciale. Savureaza felul in care minunata creatura se uita in ochii tai. Este divin cum niste margelute caprui, albastre sau verzi te pot face sa uiti pana si cuvantul "mail".

4. SI TOTUSI, NU TE LIMITA LA PROGRAM

Atunci cand mama e ocupata, poti sa schimbi tu scutecul copilului. Te-nseli daca te gandesti ca cel mic nu observa.
"Ei fac diferenta dintre mirosul, textura pielii si rezonanta vocii tatalui si cea a mamei", spune dr. Lillian Beard, profesor la Washington University. Cu alte cuvinte, bebele tau nu numai ca recunoaste, dar si iubeste mainile tale paroase si tehnica cel putin ciudata de schimbare a scutecului. Apreciaza aceste momente. Ele reprezinta timpul in care amandoi ii oferiti o pauza importanta mamei si ajuta la cresterea apropierii dintre voi.
Niciodata nu trece peste oportunitatea de a face lucruri obisnuite. Nu este o activitate spectaculoasa sa schimbi scutece, dar este o oportunitate sa-ti cunosti copilul si el sa te cunoasca pe tine.




5. "FENTEAZA" JOB-UL

Angajatorii din ziua de astazi sunt aproape la fel de "sensibili" atunci cand vine vorba de proaspetii tatici ca si atunci cand vine vorba de mame. Tocmai de aceea, atata timp cat nu-ti afecteaza cariera, ceea ce ar duce si la lovirea familiei, incearca sa-ti iei din cand in cand cateva ore libere de la serviciu.Poti sa te arunci si la o zi intreaga, daca te tine, sau chiar le poti propune sefilor sa mai lucrezi si de acasa.

6. IA-O USOR

Ingrijirea unui copil este mult mai dificila decat oricare alte atributii, pentru ca implica aspecte foarte diferite. Nimeni nu se asteapta sa devii "specialist" dintr-o data. (Bine, mamele pot, dar nimeni altcineva :)), asa ca incearca sa-ti folosesti timpul cu cel mic, incercand sa inveti fiecare element in parte. Pune scutece cateva zile la rand, apoi invata cinci cantecele intr-o saptamana. Astfel, daca te ocupi de invatarea pe rand a fiecarei activitati, fara sa-ncerci sa la faci pe toate o data si haotic, vei fi surprins sa descoperi ca stii mai mult despre preferintele si tendintele copilului tau. Vei constata ca te transformi intr-un tatic mai eficient.

7. NU ASTEPTA SA APARA COPILUL

Cea mai usoara si mai putin perturbatoare metoda de a crea o legatura cu viitorul mostenitor poate fi perioada cand el sau eu se afla inca in burta mamei. Chiar daca vii tarziu de la munca, poti sa-i vorbesti, sa-i canti, sa-l mangai. Chiar daca va desparte o burta, sa nu crezi ca interactiunea voastra nu are importanta. Studiile arata ca fatul recunoaste si raspunde la diferite sunete care ajung in uter si poate distinge intre lumina si intuneric. A-ti face timp pentru copil inainte ca el sa vina pe lume, se refera de asemenea la a-ti rupe din timp pentru a-ti insoti partenera la controalele medicale, pentru a ajuta la cumpararea de carucior si patut.
Si, ai grija,s-ar putea chiar sa-ti placa.

BABY JOKES ! hi hi

I
O tanara familie merge pentru prima oara cu nou-nascutul la pediatru. La incheierea vizitei, doctorul spune: "Aveti un copil tare dragalas!". Zambind, tatal raspunde: "Banuiesc ca spuneti asta tuturor parintilor."
"Nu", raspunde medicul, "doar celor care au intr-adevar copii frumosi."
"Pai si celorlalti ce le spuneti?", intreaba tatal.
"Vai cat de mult va seamana!"

II

Cu ajutorul noilor tehnologii de fertilizare, o femeie de 65 de ani reuseste sa devina mama. Dupa externare, rudele vin in vizita. "Putem sa vedem bebelusul?", intreaba una dintre ele. "Nu inca", raspunde tomnatica mamica.
Dupa jumatate de ora, indrazneste altul: "Acum putem sa-l vedem?". "Nu inca", raspunde mama.
Trec alte cateva minute, aceeasi intrebare: "Se poate sa-l vedem acum?". "Nu", raspunde din nou mama.
Devenind nerabdatori, rabufnesc toti: "Ei bine, CAND putem sa vedem copilul?". "Cand o sa planga", le raspunde ea. "CAND O SA PLANGA? De ce trebuie sa asteptam pana atunci?"
"Pentru ca am uitat unde l-am pus".

III

Un cuplu gay decide sa aiba mostenitori. Isi combina spermele, cu care apoi este inseminata artificial o mama surogat. Cand se naste copilul, cei doi barbati alearga la spital. In salonul de nou-nascuti, toti urlau si tipau. Unul singur, in colt, zambea senin. Vine o asistenta si, spre incantarea celor doi, le arata ca acel copil este al lor.
"Nu este minunat?", spune unul dintre ei. "Toti copiii astia atat de nefericiti si al nostru este asa de fericit!"
Asistenta spune: "E fericit acum. Dar sa vedeti cand o sa-i scoatem suzeta din fund".

IV

O femeie cu un copil in brate, se urca in autobuz. Soferul se uita la copil si "da drumul porumbelului": "E cel mai urat copil pe care l-am vazut". Infuriata, femeia tranteste banii de drum in cutie si se duce sa se-aseze in spatele autobuzului.
Barbatul de langa o vede agitata si o-ntreaba ce s-a intamplat. "Soferul m-a insultat", raspunde iritata.
Omul se aliaza cu ea si-i spune: "N-ar trebui sa faca asa ceva. Ar putea fi concediat pentru asta". "Ai dreptate", spune ea, "cred c-o sa ma duc sa-l invat minte!"
"Foarte bine", raspunde barbatul, "puteti sa lasati maimuta cu mine".

Back

M-am cam plictisit de facebook, dar noroc ca mi-am adus aminte de acest mai vechi suport al meu. Vad ca n-am mai adaugat nimic pe el de prin mai. De cand a venit vara.
Acum, octombrie, iarasi vant, tristete, mai multe ore-n casa, in concluzie, mai mult net.
Pai, sa-ncep in forta, prin a propune infiintarea unui Club al Femeilor in acest spatiu, in care sunt bine primiti si barbatii(doar ca invitati :)).Am vazut pe google Clubul Femeilor Puternice, al celor Singure, Casnice, etc, etc, asa ca ma gandesc ca asta nu e cea mai fericita denumire.Ati putea deci sa-mi propuneti voi o alta mai originala, daca va loveste vreo idee. Veti primi in schimb o dedicatie video in versuri de la Matteo (1 an si 10 luni):).
Ma gandesc ca pentru inceput s-o luam usor si sa vorbim despre o problema care mie-mi da batai de cap de ceva vreme, la propriu si la figurat, si careia nici pana-n zilele noastre nu i-am gasit rezolvarea. Nu am vise desarte, cum ca acest lucru s-ar putea intampla acum, dar stiti cum e, cand sunt mai multe capete, tot trebuie sa iasa cel putin o idee buna.
PARULLLLL !!!!!!!! DESPRE EL ESTE VORBAAA !!!
Cum sa-l intretinem, cum sa-l coafam, cum sa-l mai vopsim, cum sa-l tundem, cum sa-l oprim sa nu mai cada!


Daca vreuna dintre voi are cunostinte mai aprofundate in domeniu :), respectiv hair stilist, doctor dermatolog, psiholog, etc, poate semnala o idee.
Personal ma confrunt cu pierderea lui si devine din ce in ce mai obositor. Masti, pastile, analize, am incercat destule. Inca nu ma dau batuta, dar nu mai am mult pana cand am sa capitulez. Cand voi posta o poza cu mine rasa-n cap, inseamna ca am fost infranta! :) Are cineva vreo solutie inedita? Sunt curioasa sa aflu.

Vreau sa-mi raspunzi

Asaaaaaaaaa !!!!
Acum ca mi-am creat publicul meu cititor format din 3 persoane, dintre care jumatate face parte din familie, ne-am cimentat "relatia" si ne-am obisnuit unii cu ceilalti, a venit momentul sa "va supun unei provocari" - ce exprimare prosteasca!; dar cine e cineva atat de Cineva sa-l supuna pe altul la orice? - in fine, in mod direct, sa va rog a-mi raspunde unei curiozitati. Mi-ar placea ca oricine citeste aceasta postare, sa-mi lase raspunsul care-i strabate creierul. Chiar si cei care lecturati pe ascuns. Si la tine ma refer, stii tu cine esti ;).
Asadar, stimata adunare, doamnelor, domnisoarelor si domnilor - apropo, in exprimarea asta, de ce "domnisorii" nu sunt inclusi? s-o crede ca ei sunt domni de la sanul mamei? - sa revenim, ma gandeam mai devreme c-as vrea sa scriu ceva in seara asta si-ncercam sa gasesc sub scoarta, capitolul "Cu ce-mi mai bat capul".
Mi-am dat seama c-as vrea sa stiu ce e important. Pentru tine, pentru tine si la fel si pentru voi. In viata. Ce conteaza, care e piatra de hotar, lucrul, momentul, persoana, care face diferenta intre o existenta traita degeaba si una cu rost, scop si folos. Ceva spre care tinzi si stii sau macar speri ca o data se va-ntampla. Nu vreau sa-mi spuneti chestiuni care deja exista, pe care vi le-ati implinit.Oricum, stiti si voi, o data ce ni s-a petrecut acel dorit, nu prea ni se mai pare asa de extraordinar. Astept ceva nou. Sa ne dam un sens, sa tastam un obiectiv la GPS-ul personal.
De ce nu? Daca tot in fata nu vorbim despre astfel de lucruri, macar s-o facem asa. Ne mai curata sufletele astfel de ganduri.
Dupa vizitatori, asa cum cere buna cuviinta, voi raspunde si eu la aceeasi intrebare. Pai...ia mai bine sa-ncep sa ma gandesc!

Reclamatie

Stimata conducere, am de facut o plangere.
De fapt ar fi mai multe, dar le rezum intr-una singura, din lipsa de timp si coli. Albe. De cand nu mai e job, nu mai e nici papetarie. Si Doamne fereste sa gresesc si sa am nevoie de vreo guma. Unde s-o mai gasi asa ceva?
Cum spuneam, eu in aceste conditii nu ma mai joc. Puteti sa-mi spuneti ofticoasa, dar s-a umplut paharul! Ultima picatura mi-a cazut in mana acum fix 5 minute. Inainte sa m-arunc in pat, cautam pe-ntuneric o pereche de sosete in sertarul cu pricina. Ma rugam in gand sa dau peste unele groase, ca sa pot toarce-n noapte, fericita ca mi-am calmat picioarele vesnic reci. Vesnic, dar mai cu seama in aceasta seara. A batut vantul in Otopeni, iar eu m-am invartit pe langa bucuria lui Matteo de casuta noua, din plastic verde. M-a luat asa o raceala din iarba, a urcat pe la sale si s-a-ntins mai sus spre sinuzita cronica. De ce oi fi crezut la 20 de ani ca cel care ma-ntreaba ce caut cu rinichii pe-afara, are o problema?
Intre timp, am inteles mai multe... Mai putin de ce in sertarasul meu, unul dintre ultimele locuri ramase doar ale mele, dau peste o locomotiva cantacioasa, care se executa de cum o ating.
Pan'aici! Nu mai vreau sa-mi pui capcane peste tot!
Imi testezi agerimea ochiului aruncand linguri in gunoi, schimband programul la masina de spalat, zvarlind sampoanele-n WC si degustand cu delicatete cimentul de la gard. Iar daca n-am ochit ca ti-ai bagat in gura ceva mic, mic de tot, vii si mi-arati si-apoi o iei la fuga.
Ma supui si la proba de rezistenta fizica. Cat de repede pot sa te prind cand o iei de-a busilea in sus pe scarile fara balustrada, cand incerci cu varful pantofului baltoaca din strada sau cat de tare pot sa tip cand ma ciupesti de gat .
De lucrat la psihic, nici nu mai vorbesc. De trei ori pe zi, suntem la targ. Eu iti dau o jucarie, tu iei o lingura de mancare. Din pacate, te plictisesti repede. Mai nou, jucariile tale preferate sunt capacele de oale si cataloagele cu reclame la betonul stampat. Imi stingi televizorul exact cand in sfarsit urmaream ceva interesant. Iar cand te pun in patut adormit tun si ma indrept tiptil spre usa, o-nchid incet ca sa nu scartaie si-ating prima treapta spre scarile de jos, scoti un racnet de zici c-am fost prinsa trecand fraudulos frontiera. Si dimineata, cand vrei sa motai tinandu-ma de mana, iar eu amortita incerc sa clipesc, te ridici drept in sus si plangi dupa lapte. Si gataaaaaaaaaaaa ! Ziua mea a-nceput din nou cu noaptea-n cap!

Tinere, acum ai scuza ca-ti iese o masea, in urma cu 2 luni ai dat vina pe un premolar, iar anul trecut pe-un amarat de incisiv. Sa te vad cand ti-or iesi toti dintii, atunci ce explicatie-mi mai dai?

Stii cat te iubesc?

cartea de ganduri a unei mame casnice

Nu desconsidera o mama sau, mai rar, un tata care sta acasa pentru a-si creste copilul. Nu se stie niciodata cand ii vei lua locul si vei intelege ce presupune acest statut. Seara, poate e mai obosit decat tine cand stai peste program, poate are "deadline-uri" si "proiecte" la fel de importante ca ale tale. Este responsabil pentru prezentul si viitorul unui pui de om, are de format o viata, de construit o sanatate si o educatie, cum se pricepe mai bine.

Despre noi

Ma-ntrebi cum se mai simte.
Iti spun ca m-a uimit. Imi da o lectie pe care sa n-o uit, mai ales atunci cand voi avea nevoie de ea.
N-am mai vazut pe cineva intr-o situatie de viata si de moarte, cu sufletul atat de senin si linistit.
Chiar daca va fi operata, chiar daca nu, chiar daca traieste, chiar daca moare, pe ea n-o framanta nicio frica. Zice ca le-a lasat in grija altcuiva. Ii spune Dumnezeu.
Cand i-am povestit cuiva ce mi-a spus ea ca simte, mi-a replicat rapid, inainte sa ma explic: “Fericiti cei saraci cu duhul”. Am avut sentimentul neplacut ca, in schema gandirii lui, aceasta expresie este sinonimul unuia mai nescolit, mai neplimbat, cu mintea mai goala, de la care te-astepti sa creada in grozavii precum forte straine veghindu-ne din nori...Eu prefer sa cred ca acesti "saraci cu duhul", au loc mai mult in sufletul lor pentru sentimente primare cum ar fi increderea, mila, emotia,curajul. Camarutele mintii si spiritului lor nu sunt intesate cu toate cunostintele, nu sunt imbuibate cu toate trairile exceptionale (cu sensul de neobisnuite), nu sunt "uzate" de experimentari poate esuate.

Pe cea de care-ti spun, eu, tu, n-o putem intelege, pentru ca noi nu credem cu adevarat in nimeni si nimic pe lumea asta. Nici macar in noi. Nici macar in copiii nostri, fiinte sfinte de-aici din inima. Sunt si ei oameni si desi-i educi intr-un fel si crezi c-ar trebui sa stii la ce sa te astepti din partea lor, vine un moment cand poate-ar trebui sa fie langa tine, dar locul lor e gol.

Am impresia, sau cel putin asa simt eu, ca suntem toti ca niste animale speriate intr-o padure dusmanoasa, cu urechile ciulite, cu inima bubuind in piept si tresarind de groaza la fiecare fosnet de frunze. Dac-am mai avea si-un pui dupa noi, teama ar fi si mai mare: fara noi, ce-ar face el singur, intr-o lume plina de primejdii? Sa i se-ntample ceva, nimic pe lume nu ne-ar putea alina...

Ne e frica de boli: cancere de toate felurile, localizate chiar si-n ultimul fir de par, gripe porcine, erori medicale; am auzit ca pana si-un stranut oprit din avant, ar putea crea o presiune atat de mare in corp, incat sa disloce o vertebra si sa ne lase paralizati pe viata. Ne e frica de oamenii de langa noi: psihopati,nebuni de toate felurile, perversi, mincinosi, rai. De la un timp incoace, ne mai e frica si de locul in care traim, de pamantul pe care stam, de soare, de cer, despre care la scoala invatasem ca ne sunt prietene. Programele de stiri transmit live cutremure, tornade, incendii... Nutritionistii ne sfatuiesc sa mancam cat mai natural. Noi nu gasim ”natural” pe rafturile hipermarketurilor. Si-aici nu vorbesc despre inscriptiile de pe ambalaje.

Cat de usor ar fi sa scapi de grijile pentru tine si-ai tai,care-ti bat darabana-n subconstient ca intr-o zi se va apropia si de voi vreo nenorocire! .. Ce simplu-ar fi sa le pui pe umerii altcuiva si sa fii sigur ca acel cineva le va rezolva cum va putea mai bine... !

Ma gandesc ca increderea deplina a omului de care-ti vorbesc, in acest Cineva, nu vine-asa,... peste noapte. Nu. E o relatie cladita in ani, ani de incercari, indoieli, testari reciproce, certuri, despartiri, dispute, intre ei doi. Se pare totusi ca impreuna au trecut testul timpului...

Ma mai gandesc ca vom cauta din ce in ce mai mult adapost si incredere in ceva sau cineva. Vremurile nu se prezinta ciclamen.

Martisor

.

O zi inceputa cetos, prin piata, dupa albitura si oua de prepelita, continuata cu un soare timid, un Matteo care plange dupa 20 de minute de somn, si ajunsa la un pranz innorat cu acelasi Matteo care scoate triumfator cele 2 oua fierte indesate-n gura (prepelitele fac oua mici) si le lipeste, prin forta gravitatiei, de gresie. Instantaneu, ochii lui curiosi, superiori si amuzati, ii cauta pe ai mei.

Eu ma uit in Manualul Dr-ului Spock pentru Ingrijirea Sugarului si Copilului, reactualizat pentru anii '90, incercand sa aflu motivul mofturilor tale culinare. L-am imprumutat de la o vecina, dar nu l-am citit cand eram gravida si "imobilizata" la pat, deci cu timp berechet. M-a apucat tocmai acum si aflu ca-n astfel de momente, ca parinte, te simti rusinat, umilit si frustrat, din cauza ca minunea cu babetica pare ca-si rade de tine. Da! Da! Da! Asa ma simt! Cum ai ghicit Doctore Spock? ... De fapt, nici nu mai conteaza! Zi-mi, salveaza-ma, tu esti raspunsul dilemelor mele! Care-i rezolvarea ingenioasa a problemei, solutia care pe mine nu m-a fulgerat pana acum?

Si raspunsul zice-asa, negru pe alb, cum ma vezi si cum te vad (de fapt, cum iti scriu si cum citesti): inarmati-va cu rabdare, pentru ca aceasta situatie, in care copilul refuza mancarea, poate dura saptamani sau chiar luni! Sau, mai exista situatii in care copilul e facut de la natura sa fie mai slabut si atunci, orice ati face, nu puteti si nici nu trebuie sa-i schimbati metabolismul!

Pai nu puteai sa zici asa de la-nceput? Macar dormeam si eu linistita azi-noapte, cand, lasand capitolul la jumatate, m-am rasucit tot somnul de pe-o parte pe Mario, ghicind in vis raspunsurile posibile la intrebarile mele. Desi azi m-ai dezamagit, dr. spock, eu te citesc in continuare, pentru ca alta posibila lectura-n casa n-as avea, decat, eventual, "Capra cu trei iezi".

Printre chestiunile mele domestice, seara a aparut innegurata si vantoasa, iar eu mi-am facut bilantul martisoarelor: o zambila, o gargarita, o bucatica de sticla mov. De pus in piept. Asa cum este si cadoul meu pentru oricine. De pus la inima.

Recunosc ca nu este original, l-am preluat acum de la cineva care-mi place oarecum.

Un domn are un accident si necesita spitalizare. Cand se-apropie seara, - vedeti, tot la seara ajungem-, il roaga pe medicul in grija caruia se afla, sa-i dea voie sa plece.
-De ce domnule, ce s-a-ntamplat?
-Maine dimineata am o intalnire foarte importanta!
-Esti intr-o situatie exceptionala, nu te simti chiar bine, nu poti pleca asa!
-Nu conteaza. Eu maine dimineata trebuie sa fiu la intalnire!
-Nu cred ca e vorba despre cineva care nu suporta amanare... Poti sa-mi spui cine e?
-Sotia mea. De 7 ani, dupa cum i-am promis, noi doi ne bem cafeaua impreuna in fiecare dimineata
-Si de ce era nevoie sa-i faci o astfel de promisiune?
-Pai de 7 ani ea a plecat intr-un loc si de 5 nu ma mai recunoaste
-Cu atat mai mult cu cat nu te mai recunoaste, nici nu mai stie cine esti, nu mai conteaza daca maine te duci sau nu acolo !
-Da, dar eu stiu cine este ea....

Loisir-ul mamei casnice

Cele care stiu, sa se regaseasca, iar cele care nu, sa se uimeasca.

Cum se "recreeaza" la creieri o mama casnica, cu ce variaza orele petrecute cu schimbatul, hranitul, culcatul, trezitul, distratul, spalatul copilului. Ce refugii isi gaseste ca sa-si diverisifice existenta , ca sa nu lesine de monotonie.

Hmm... Pai, pentru ca de obicei activitatile enumerate mai sus ii ocupa trei sferturi dintr-o minunata zi, casnicei nu-i ramane decat sa faca supa, sa puna haine la spalat si-n acelasi timp, labirintul din creier sa-i zburde pe campii. De exemplu, dimineata, cand pune laptele-n biberon si-si arunca un ochi inchis pe fereastra din bucatarie, se-ntreaba oare ce face azi la serviciu vecina care tocmai isi scoate masina; sau de ce menajera celorlalti, care se-apleaca sa mature antena digi, are parul atat de lung? ; oare n-o sa cada-ntr-o zi, daca tot insista sa se vada scrisul?

Alteori, de cele mai multe ori, ca o batranica-n baston, rememoreaza amintiri din copilarie si mai ales din trecutul apropiat: "Nu-mi vine sa cred ce faceam acum un an. Lucram toata ziua, mancam ce-apucam, fumam mult, dormeam putin si eram numai pe drumuri. Acum lucrez toata ziua, mananc din ora-n ora, nu mai fumez, ma preocupa perdelele din bucatarie si ies din casa doar la cumparaturi."...

Suuuuuuuuupeeer!

Si cand, printr-o minune, cel mic e obosit si doarme mult, si, printr-un miracol, n-are altceva de facut, mama casnica nu stie ce s-aleaga mai intai din activitatile de petrecere a timpului liber: sa se uite la emisiuni de care i-e rusine sa recunoasca in fata cuiva ca le stie si croll-ul, sa cauta retete pe internet, pentru ca mama nu mai e sa-i gateasca ci, culmea, altcineva i-a luat locul si ea ea a devenit mama..., aaa..., daca are curte, sa-si puna cateva randuri de verdeata, ca sa aiba proaspata, sau, pur si simplu, sa se uite fix in mobila, la poza cu ea si barbatul ei, retusati si bronzati intr-o vacanta exotica.

Asa ca, dragele mele prezente foste viitoare prietene, cele care ma invidiati pentru ca la to do list, am bifat punctul "facut copil", cititi si bucurati-va ! De la mine pentru voi, fara numar, fara numar, fara numaaaar!

Oricum, v-astept in tabara mea si oricum, am cel mai frumos si mai destept copil

Semnat: Cioara care-si lauda puiul

Aa! Am uitat! Si stiti ce mai face o mama casnica? Isi face blog! hihi