O zi inceputa cetos, prin piata, dupa albitura si oua de prepelita, continuata cu un soare timid, un Matteo care plange dupa 20 de minute de somn, si ajunsa la un pranz innorat cu acelasi Matteo care scoate triumfator cele 2 oua fierte indesate-n gura (prepelitele fac oua mici) si le lipeste, prin forta gravitatiei, de gresie. Instantaneu, ochii lui curiosi, superiori si amuzati, ii cauta pe ai mei.
Eu ma uit in Manualul Dr-ului Spock pentru Ingrijirea Sugarului si Copilului, reactualizat pentru anii '90, incercand sa aflu motivul mofturilor tale culinare. L-am imprumutat de la o vecina, dar nu l-am citit cand eram gravida si "imobilizata" la pat, deci cu timp berechet. M-a apucat tocmai acum si aflu ca-n astfel de momente, ca parinte, te simti rusinat, umilit si frustrat, din cauza ca minunea cu babetica pare ca-si rade de tine. Da! Da! Da! Asa ma simt! Cum ai ghicit Doctore Spock? ... De fapt, nici nu mai conteaza! Zi-mi, salveaza-ma, tu esti raspunsul dilemelor mele! Care-i rezolvarea ingenioasa a problemei, solutia care pe mine nu m-a fulgerat pana acum?
Si raspunsul zice-asa, negru pe alb, cum ma vezi si cum te vad (de fapt, cum iti scriu si cum citesti): inarmati-va cu rabdare, pentru ca aceasta situatie, in care copilul refuza mancarea, poate dura saptamani sau chiar luni! Sau, mai exista situatii in care copilul e facut de la natura sa fie mai slabut si atunci, orice ati face, nu puteti si nici nu trebuie sa-i schimbati metabolismul!
Pai nu puteai sa zici asa de la-nceput? Macar dormeam si eu linistita azi-noapte, cand, lasand capitolul la jumatate, m-am rasucit tot somnul de pe-o parte pe Mario, ghicind in vis raspunsurile posibile la intrebarile mele. Desi azi m-ai dezamagit, dr. spock, eu te citesc in continuare, pentru ca alta posibila lectura-n casa n-as avea, decat, eventual, "Capra cu trei iezi".
Printre chestiunile mele domestice, seara a aparut innegurata si vantoasa, iar eu mi-am facut bilantul martisoarelor: o zambila, o gargarita, o bucatica de sticla mov. De pus in piept. Asa cum este si cadoul meu pentru oricine. De pus la inima.
Recunosc ca nu este original, l-am preluat acum de la cineva care-mi place oarecum.
Un domn are un accident si necesita spitalizare. Cand se-apropie seara, - vedeti, tot la seara ajungem-, il roaga pe medicul in grija caruia se afla, sa-i dea voie sa plece.
-De ce domnule, ce s-a-ntamplat?
-Maine dimineata am o intalnire foarte importanta!
-Esti intr-o situatie exceptionala, nu te simti chiar bine, nu poti pleca asa!
-Nu conteaza. Eu maine dimineata trebuie sa fiu la intalnire!
-Nu cred ca e vorba despre cineva care nu suporta amanare... Poti sa-mi spui cine e?
-Sotia mea. De 7 ani, dupa cum i-am promis, noi doi ne bem cafeaua impreuna in fiecare dimineata
-Si de ce era nevoie sa-i faci o astfel de promisiune?
-Pai de 7 ani ea a plecat intr-un loc si de 5 nu ma mai recunoaste
-Cu atat mai mult cu cat nu te mai recunoaste, nici nu mai stie cine esti, nu mai conteaza daca maine te duci sau nu acolo !
-Da, dar eu stiu cine este ea....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu