sâmbătă, 14 aprilie 2012

Curajul: ce-a fost si ce-a ajuns

Un tanar presteaza belly dance la televizor. Juriul e extaziat de curajul lui de a fi un pionier in domeniu: este primul barbat care da din buric intr-un mod profesionist, in timp ce-l urmareste o tara-ntreaga! Cat curaj, cata ambitie, toata lumea e cazuta-n admiratie! Cum s-a uitat el la "Clona" si-a avut revelatia vocatiei sale!

De ceva timp, gandesc ca o mama. Dac-ar fi fost baiatul meu, cum m-as fi simtit in acest moment, cand el isi unduie lasciv soldurile pe ritmuri arabesti si-si da ochii peste cap ca o cadana ce face pe seducatoarea? L-as fi considerat curajos? As fi fost mandra de el?
Nu. Si nu de jena c-ar avea alte orientari, ci pentru ca eu cred ca a avea curaj inseamna altceva.
Curajos l-as fi simtit daca si-ar fi salvat prietenul dintr-o situatie de viata si de moarte, curajos ar fi fost daca si-ar fi aparat o credinta profunda, un principiu de viata, intr-un sistem cu totul represiv (cam cum e prin tarile din "Clona"), curajos ar fi fost daca ar fi invins munti de obstacole pentru a-si pune in valoare un talent innascut.
Sa dai din buric nu mi se pare a fi un talent. Chiar si daca te-ai nascut barbat.